Nicolae Balotă –
SURSELE ARTEI LUI CONSTANTIN UDROIU se găsesc mai degrabă într-un spațiu spiritual decât în unul geografic.
Deși, urmând semnele picturii sale precum și pe cele ale graficii sale, descoperim un itinerar care leagă regiuni aparent îndepărtate – Bizanțul și sudul Italiei, mănăstirile muntenești și moldovenești, o cetate transilvăneană, alta în sudul Franței, un vechi oraș din Puglia – această diversitate devine evidentă atunci când se întrezărește unitatea mai profundă a substanței spirituale care se dezvăluie în și prin această artă.
ÎNCERCĂRI DE RECONSTRUIRE ACEST SPAȚIU SPIRITUAL, cu siguranță ar trebui să vorbim în primul rând despre o sursă sacră – esențială – a picturii lui Udroiu. Tradiția bizantină, școala serioasă a maeștrilor pictori, cunoscători ai canoanelor și tehnicilor acestei arte sacre, și-a pus amprenta asupra picturii acestui român. Într-o epocă a uitării tradițiilor, a nihilismului estetic, este o posibilitate rară de a menține o legătură cu una dintre rădăcinile încă fertile ale artei. Dar chiar dacă Udroiu revine ocazional la normele icoanei bizantine, dacă își aduce aminte de formulele de organizare a tehnicilor de formă și culoare ale maeștrilor iconografi, nu rămâne sclavul unei tradiții. Bizanţul său nu-i oferă nicio reţetă; nu se supune orbeşte unei ortodoxii religioase şi artistice. Asimilat, Bizanțul său spiritual este un izvor artistic viu, folosit în mod liber. Poate fi recunoscut și acolo unde nu exprimă semnificații religioase și nu prezintă figuri sacre. În pictura pe sticlă a lui Udroiu, aurul bizantin subliniază discret contururi, canonul se transfigura, devine principiul ordinii.
Întotdeauna așa, o altă sursă a acestui tablou, cromatismul artei populare românești (și nu numai românești) este exploatat cu deplină libertate de către artistul nostru. O imaginație bogată în culori este evidentă în arta lui. Unii critici l-au comparat – în acest sens – cu pictura abundentă în violență coloristă a pictorilor Fauves sau a expresioniștilor germani. Dar, în primul rând, trebuie să subliniem senzualitatea originală, profundă, a acestei arte. Bucuria ochilor și bucuria mâinii, înainte de orice, îl caracterizează pe Udroiu. Pictura sa nu a cunoscut distorsiunile abstractionismului intelectualizant. El a fost protejat de acest lucru de senzorialismul structural al artei sale. Cromaticitatea tapiserii populare din țara sa de origine veghea și ea, ca un fel de divinitate tutelară, asupra cultului culorii păstrat în pictura sa.
CU SIGURANȚA PUTEM DISTINGUȚI ÎN EVOLUȚIA PICTUREI LUI UDROIU etape, faze cu dominante cromatice diferite, în cele mai recente picturi se observă, alături de o defalcare a formelor, instaurarea uneori a unui autentic haos cromatic. Pictorul procedează prin violență asupra culorilor și totuși, în ciuda agresivității expresiei coloristice, rămâne voluptatea marelui iubitor de materie, de senzații cromatice. Acoperișurile roșii, galbenul anumitor peisaje sudice, chiar și albul sau gri transmit – ca semnale puternice – un colorism intens experimentat.
PUTEM URMARI SCHIMBAREA PALETEI in transpunerea unui tablou intr-un alt registru tehnic, de exemplu o gravura. Desenul pare la fel, culorile se schimbă, în pictura în ulei a artistului apare un chenar negru evitat cu grijă in pictura in ulei a artistului, care – un fapt semnificativ! – uraste negrul, neantul culorii. O altă sursă a artei lui Udroiu ni se dezvăluie printr-o psihologie a nostalgiei exprimată de pictura sa, nostalgie asociată nu atât cu spații geografice îndepărtate sau pierdute, cât cu ținuturi spiritual-emoționale scufundate. „Casa bunicilor” – o casă albă pe fundalul unui deal verde – case suprapuse, peșteri de stâncă ale unei Matere fabuloase, pământuri de vis ne readuc în planurile interioare ale acestui tablou. Farmecul sudului, combinat cu atracția exercitată de o Grecie latinizată, plasează arta lui Udroiu la antipozii expresionismului germanic. La fel și pasiunea sa de organizare latină. Deși există multă mișcare, cu o dinamică deosebită, care este simptomatică pentru ultima manieră a pictorului, această artă dezvăluie totuși o dragoste pentru ordine. Peisajele urbane (Sighisoara, Carpentras, Matera etc.) ofera adevarate colonii de cristale care manifesta o geometrie secreta, competitia liniilor drepte, suprafetelor si poliedrelor. Udroiu, designerul, manifestă această pasiune pentru organizare și construcție mai clar decât pictorul: de aici, în acele planuri deosebite mărite de detalii din alte lucrări, planurile infinite ale unor peisaje. Este interesant cum detaliul devine un pretext pentru extinderea infinită a planurilor geometrice (de exemplu loturi de câmp, teren cultivat).
PASIONATUL DE CULOARE, MATERIAL, CONSTRUCȚIE este un artist de o fertilitate neobișnuită. Ca dovadă a fecundității izvoarelor din spațiul său spiritual, Constantin Udroiu nu este, din fericire, condamnat la sterilitatea artistului „specializat”, monoman, sclavul unei singure formule pe care o repetă până se mulțumește. Fecunditatea lui, care îl face să găsească plăcere în diferite tehnici pe care le domină cu măiestria marilor artiști ai trecutului (tablouri pe sticlă, gravură pe metal și lemn, litografie etc.), această multivalență îl apropie de modelul exemplar. a artiştilor Renaşterii italiene, la idealul unui „om universal”.
