critic de artă Dante Maffia
Drumul picturii lui CONSTANTIN UDROIU este extrem de complex deoarece s-a mutat și continuă să se miște pe diferite niveluri în același timp și nu neglijează să se concentreze asupra acelor aspecte ale artelor figurative pe care majoritatea pictorilor le-au lăsat deoparte sau dezafectate din motive de la incompetență la ignoranță. Pictorii de astăzi se grăbesc să sosească și să se ocupe mai ales de relațiile publice, rămânând adesea în tendințe cu ideile de salon; nu este cazul lui Constantin care, în schimb, s-a gândit exclusiv la opera, la cantitatea și calitatea unei lucrări enorme care l-a văzut omnivor în direcția graficii (desen, gravură, gravură, xilografie, litografie, acvatinta), a picturii (pe pânză, pe sticlă, pe lemn) și frescă. Provine din rigida școală bizantin-românească a cărturarilor de icoană, studiile sale l-au văzut implicat în texte de istorie, patristică și pictură bizantină și de aceea și astăzi este capabil să producă icoane rafinate și desăvârșite, cu respectarea strictă a acelor reguli străvechi deja stabilite. în Bizanţ. De aici pasul spre frescă a fost unul firesc și astăzi putem vedea lucrări ale lui Udroiu în biserici și mănăstiri celebre din toată Europa: scene imense din Vechiul și Noul Testament într-o interpretare vibrantă care are savoarea umană a timpurilor moderne și care ne face să citim în interiorul imaginilor ca într-o oglindă a carității și avertisment care nu este fără probleme. Udroiu nu oferă doar imnuri sacre, sacralitatea lui este puternic cufundată într-o pământenism care este atunci nota înaltă a realizărilor sale. Cu alte cuvinte, sacrul și laicul nu se împart clar în el, dar reușesc întotdeauna să-și găsească conviețuirea perfectă și să se rezolve într-o relație fără contraste și, dacă apare ceva ,ele se integrează și se luminează reciproc.
Ceea ce realizează această simbioză este natura esențială religioasă a lui Constantin care nu poate să nu împodobească cu sacralitate chiar și nudul feminin sau natura moartă sau peisajul. De-a lungul anilor, pictorul nostru, spre deosebire de ceea ce se întâmplă de obicei, a lansat neîncetat o paletă al cărei cromatism este legat de o lumină compactă și lipsită de dispersie; culorile și-au găsit fața inițială și au devenit hotărât mai puternice, pretinzând că există într-o libertate festivă și voluptuoasă. Și de aici poate că acea amintire impresionistă vagă căsătorită fericit cu un impresionism fauve dens care are ceva magic și ca de basm. Este ca și cum realitatea s-a scufundat într-o realitate ireală mai vastă și a transformat ideile în culoare combinând desenul într-o singură dată. Este evident că în acest fel Constantin poate să apuce cu nonșalanță orice creatură și să o oprească (o face să trăiască din nou) în galeria lui ideală unde timpul și spațiul fac loc infinitului. Nu aceasta este, poate, dorința, proiectul oricarui artist?
DECI SE INCLUDE ȘI PENTRU CE el se poate descurca cu flori, bărbați chibzuiți, sfinți, vederi, păduri, cocoși de luptă, acoperișuri pariziene, copii, nuduri, naturi moarte, evitând să cadă într-un eclectism care, pe de o parte, l-ar uni cu actualele acte postmoderne de pe pe de altă parte, l-ar îndepărta de calitatea sa cea mai prețioasă, care este aceea de a fi putut revedea istoria artei însușindu-și toate tehnicile și toate contribuțiile și schimbările, dar nu rămânând niciodată legat, blocat în limitele unei lecții. Am putea spune că Constantin este un cal sălbatic al picturii care știe totuși să-și găsească măsura în focul arzător al creației și în poezia riguroasă a sufletului său. Uneori putem avea impresia că a desenat ca Utrillo sau Van Gogh, Cezanne sau Braque și în schimb vedem că privirea lui (împrumutată nouă) are un suflet nou. Desigur, o privire de recunoaștere și proactivă, dar una care depășește simpla memorie picturală, simpla indicație: Constantin vrea să găsească esența culorii și să o facă să devină materie ce palpită, lumină care trebuie să reverbereze întreaga viață, și dincolo de viață. .
LA UN ANUMIT PUNCT AL EXISTENTEI LUI Udroiu avea nevoie de o verificare care sa nu se oprească în pragul formei și să poată pătrunde în substanța interioară a lucrurilor.
Mi se pare că a reușit să pătrundă până în miezul esenței și tușele de culoare demonstrează acest lucru în trăncăneala lor dialectică care tinde să exploreze însăși rațiunile picturii, devenind astfel imagini ambivalente, oscilații ale adevărurilor evazive.
SERIA SIBILELOR, pictată cu păgânism necruțător, cu umanitatea îmbibată de sudoare și dorință, este un exemplu de dualism al lui Constantin care continuă să se miște pe căi paralele, pentru el, ale sacrului și laicului în spatele acestor figuri misterioase se află soarta oamenilor și a popoarelor și totuși carnea lor este plină, respirația lor impetuoasă, culoarea lor puternică. În cele mai recente lucrări ale sale, preponderent peisaje (dar pictorul lucrează neobosit la panouri mari care vor fi folosite în Lucania pentru a sacrifica drumul pe care Papa îl va străbate în timpul vizitei sale și lucrează la gravuri frumoase care surprind esențe străvechi ale orașelor medievale din sudul Italiei, Franței și României) avioanele se intersectează din ce în ce mai mult și se deschid spre perspective aproape aeriene care condensează totuși masa-color cu soluții riscante pe care le-aș numi arhitecturale. Este nevoie la Constantin de a pune semne și culoare unul împotriva celuilalt pentru a extrage soluții care poate să-i satisfacă setea de cercetare, măcar pentru o clipă. Tehnica lui este rafinată și devine subtilă, până și icoanele (în comparație cu cele de acum treizeci de ani) au ajuns la un rafinament demn de un călugăr Meteora, dar ceea ce îi susține cel mai mult arta și o face sa devină o mină prețioasă este umanitatea înaltă și profundă a lui. acest fiu al latinităţii care a ştiut mereu să îmbine tandreţea mare cu tehnica impecabilă.
Dovadă în acest sens este suita de copii care, înfățișați în mărime naturală și nu ca omuleții lui Bruegel, ies în evidență în pânze mari dezvăluindu-și răutățile, inocența, viclenia. O galerie de chipuri, un cerc de chinezi, indieni, negri, albi gata să parieze că dacă pământul ar fi guvernat de pictori ca Constantin, relele ar fi în curând eradicate, iar rasismul, războaiele, alte urâțeni s-ar citi doar în vechile cărți de pergament ale un vrăjitor acum mucegăit al răutăţii.
