Alături de arta profană și strâns împletită cu ea se află arta sacră, domeniu în care C. U. a fost maestru incontestabil și recunoscut. După cum s-a spus, arta sa religioasă are întemeiază pe o pregătire riguroasă având ca bază canoanele didactice stabilite în prestigioasa Școală de Artă Sacră din București, înființată de Nicolae Iorga tocmai pentru a păstra vie tradiția artei ortodoxe de origine bizantină.

Maestru al unei arte cu două căi, în care, alături de pictura laică modernă, iese la iveală aderarea sa la tradiția bizantino-română, care păstrează motenirea antică dezvăluind în același timp uimitoarea sa capacitate de a folosi tehnicile derivate din vechile ateliere ale meșterilor culorii. S-a impus astfel ca un maestru în arta icoanei căreia i-a dedicat mereu o parte din numeroasele sale expoziții, făcând-o cunoscută inclusiv prin conferințe pe care a fost invitat să le susțină tocmai pentru a ilustra această tradiție străveche, astfel impunându-se ca iconograf. Icoanele sale, uneori adevărate „uși regale”, apar nu numai în biserici italiene importante, precum de exemplu în Catedrala din Melfi unde este venerată Madona sa din Nazaret sau în Biserica principală din Pietrelcina, biserica lui S. Pio, unde strălucește aurul iconaelor pe care a reprezentat Via Crucis, dar și în clădiri publice precum Sala de Consiliu a Primăriei L’Aquila.

Datorită dimensiunii și semnificației pe care a căpătat-o, ocupă un loc aparte grandioasa Madona Nikopeia, o icoană rotundă cu diametrul de cm. 140, devenită un simbolul al Făurăriei Artei (Fucina dell’arte) căreia C. U. i-a dedicat ultimii ani ai vieții și care s-a transformat apoi în Asociația Nikopeia.

Trebuie spus, însă, că C. U., profund cunoscător în primul rând al artei țării sale, alături de icoanele pe lemn și foită de aur de tradiție bizantină curată, practică și răspândește și un tip popular de icoană, icoana de pe sticlă: este un aspect al artei românești, dar nu numai, pe care își propune să-l facă cunoscut și mai ales să-l păstreze și să-l transmită mai departe.

Așadar, plăcerea de a picta după canoane folclorice se transformă în curând în plăcerea de a aborda orice temă cu această tehnică ce C. U. e capabil să inoveze cu măiestrie, după cum atestă  numeroasele picturi dedicate bisericilor și peisajelor.