De la iconografie la pictura profană
Perspectiva inversă
Constantin Udroiu nu a fost doar un iconograf, ci și un cunoscător al teoriilor legate de acest sector artistic din care intoduce elementele caracterizatoare în pictura sa profană.
Primul dintre aceste elemente se referă la pictura icoanei, din care studiază și latura teologică și filozofică, în special pe baza lucrărilor rușilor Evdokimov și Florensky. Udroiu devine astfel interesat de tehnica numită „perspectivă inversă”, un element caracteristic icoanelor rusești, probabil o eroare de perspectivă căreia Florensky îi atribuie o valoare teologică caracterizatoare, văzând în ea o specifică expresie a legăturii cu divinul.
Constantin Udroiu nu introduce perspectiva inversă în icoanele pe care le creează cu respectarea strictă a canonului bizantin, ci o introduce în pictura laică, mai exact în pictura de peisaj. Așa se explică de ce lucrările sale includ peisaje caracterizate printr-o perspectivă care poate lăsa uluit privitorul nefamiliarizat cu această particularitate. Dar astfel el stabilește o legătură semnificativă cu teoria iconografică a marii tradiții rusești.
Pictura pe sticlă
Celălalt aspect care leagă pictura sa de tradiția icoanei este pictura pe sticlă. După cum s-a spus, Constantin Udroiu pleacă de la arta populară care realizează icoana într-un mod mai simplu și mai puțin „costisitor”, renunțând la foita de aur și la rafinamentul complex al icoanei pe lemn.
Este un tip de pictură pentru care este necesară o mare stăpânire a tehnicii și o viziune artistică foarte precisă. De fapt, așa cum el însuși a subliniat în repetate rânduri, pictura pe sticlă se face „în sens invers”, în sensul că aici elemenele finale, clarobscurul și ultimele retușuri, sunt aplicate pe suprafața de lucru înainte de toate, fiind urmate apoi de figuri și fundaluri care sunt baza pe care începe în general pictura și care sunt acum ultimele executate.
Udroiu spunea adesea că pentru a picta pe sticlă de la început trebuie să ai o idee clară despre pictura finită tocmai din necesitatea de a proceda de-a-îndăratelea.
Astfel, după două icoane cu Adam și Eva și Sfântul Ilie pe carul de foc, ultimele create în 1975, a abandonat tema religioasă și s-a dedicat unei serii inovatoare de lucrări în care sunt predominante, dar nu exclusiviste, peisajele și mai ales lăcașurile de închinăciune ale fiecărei religii
